Vineri, 17 decembrie 2021, New Strategy Center a organizat a patra dezbatere din seria dedicată împlinirii a 30 de ani de la disoluția Uniunii Sovietice.
Intitulată ”30 Years Since the Dissolution of the USSR. The Impact on the Former States of the Communist Camp”, discuția a abordat evaluările și percepția asupra evenimentelor din acel moment din statele fostului Tratat de la Varșovia. Parcursul acestor state către democrație și către spațiul euro-atlantic după încheierea Războiului Rece a reprezentat un proces marcat de provocări, iar speakerii au prezentat desfășurarea evenimentelor de la acea dată, din perspectiva de martori și experți deopotrivă.

La discuția moderată de Ambasador (Ret.) Doru Costea, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, au luat parte ambasador Elena Poptodorova, vicepreședinte Atlantic Club Bulgaria, fost ambasador al Bulgariei în SUA, ambasador Sergiu Celac, președintele de onoare al New Strategy Center, și primul ministru de externe al României după căderea regimului comunist în decembrie 1989, și Dr. Przemysław Żurawski vel Grajewski, membru al Consiliului Consultativ al Centrului pentru Studii Estice, OSW, Polonia.

Mai multe detalii despre seria de dezbateri și agendă sunt disponibile accesând 30 Years Since the Dissolution of the USSR

Conferința a fost transmisă live online, iar înregistrarea este disponibilă aici: