New Strategy Center a organizat marți, 14 aprilie, o videoconferință dedicată problemelor economice cauzate de pandemie și modului în care statul și mediul de afaceri ar trebui să coopereze pentru a diminua aceste efecte negative. Dezbaterea cu titlul “Creșterea rezilienței economice a României în condiții de criză” a reunit speakeri de la 4 mari companii prezente în România: Ionuț Simion (PriceWaterhouseCoopers), Livia Dumitrescu (Vodafone), Ionuț Stanimir (BCR) și Alexandru Maximescu (OMV Petrom) și a beneficiat de comentariile introductive ale dnei Alexandra Gătej, membru al Consiliului Științific al NSC și fost consilier prezidențial pentru mediul de afaceri.
New Strategy Center consideră că o serie  de investiții de stat în proiecte publice și de încurajare a producției în România, continuarea investițiilor în digitalizare și creșterea acestora în educație și sănătate pot estompa efectele crizei economice și pot reduce dependența actuală a țării de importuri din zone aflate la mare distanță, imposibil de gestionat în situații de criză.