În prima zi a conferinței “Black Sea and Balkans Security Forum”, organizată de New Strategy Center la Constanța în 14-16 iunie a.c., a fost lansat  studiul “The emergence of a European project. Three Summits for the Three Seas Initiative“,  având ca subiect Inițiativa celor 3 Mări. Documentul a fost realizat de New Strategy Center și Centrul pentru Studii Estice (OSW) din Polonia.

Studiul prezintă originea și contextul în care a luat naștere Inițiativa celor Trei Mări, pornind de la primul Summit de la Dubrovnik din august 2016, realizările Summit-ului de la Varșovia din iulie 2017, precum și perspectivele următorului Summit, ce va avea loc la București, în septembrie 2018.

Deși Inițiativa celor Trei Mări este abia la început de drum și apare ca un nou format de cooperare regională, are la bază un întreg ansamblu de experiențe relevante în domeniul cooperării politice. Moștenirea istorică servește atât ca avertisment vis-a vis de fragmentarea regională, cât și ca ghid pentru un viitor comun.

Având la bază un design conceptual consolidat, precum și dezvoltarea de proiecte concrete, al treilea Summit al Inițiativei celor Trei Mări, ce va avea loc la București în acest an, este menit să marcheze o nouă etapă de dezvoltare și întărire a ideii europene ce servește, în același timp, statelor membre, dar și celorlalți actori ce împărtășesc interese și valori similare.